0:00

* la toți comercianții verificați s-au constatat abateri

În perioada 1021 noiembrie, ANPC a verificat respectarea prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, vândute atât direct cât şi online. Au fost verificați 17 operatori economici (dintre care un distribuitor și un importator), abateri constatându-se la toţi. Nerespectarea legilor a dus la 9 amenzi în valoare de 24.000 lei și 12 avertismente. Valoarea produselor controlate se ridică la 29.588 lei, iar cu abateri de la prevederile legale au fost identificate jucării în valoare de 19.926 lei. Odată cu sancțiunile s-au oprit, temporar, de la comercializare 411 jucării în valoare de 19.926 lei și definitiv 15 jucării de 75 lei. Jucăriile pot fi introduse pe piață doar dacă respectă atât cerințele generale de siguranță, cât și cerințele speciale. Jucăriile, inclusiv substanțele chimice pe care le conțin, nu trebuie să pună în pericol siguranța sau sănătatea utilizatorilor și trebuie luată în considerare, în special, jucăriile care sunt destinate copiilor mai mici de 36 de luni sau altor grupe de vârstă specifice. S-a constatat că, în cea mai mare parte, operatorii economici vânzători nu şi-au însuşit obligaţiile ce le revin în ceea ce priveşte existenţa instrucţiunilor şi informaţiilor privind siguranţa, în limba română. De exemplu:

* păpuși cu cap ceramic, proveniență Germania, fără a prezenta și în limba română informațiile înscrise de producător pe ambalajul produselor, respectiv faptul că „acestea nu sunt jucării și nu sunt recomandate copiilor sub 14 ani, porțelanul, prin spargere, poate provoca rănirea utilizatorului”;

* figurine din pluș fără informații în limba română, referitoare la vârsta minimă a utilizatorului, compoziția fibroasă, instrucțiuni de întreținere (spălare, curățare);

* jucării din China care prezentau pe etichetă traducerea incompletă a avertizărilor de siguranță (conțin piese mici care pot fi înghițite);

În ce privește informaţiile privind vârsta minimă a utilizatorilor s-au identificat 2 operatori economici care comercializau jucării cu informații contradictorii, marcarea originală recomandau vârstele de 8+ sau 5+, traducerea în limba română fiind „nerecomandate copiilor sub 3 ani”. În ceea ce privește punerea pe piață de jucării periculoase, un operator economic comercializa pistoale cu bile, produse declarate ca fiind periculoase, motiv pentru care s-au retras de la comercializare.

Cât despre vânzarea online, doi operatori economici care dețin site-uri prin intermediul cărora comercializează jucării. O parte dintre jucăriile prezentate pe site nu sunt însoțite de informațiile obligatorii privind vârsta minimă recomandată a utilizatorilor. La data controlului se practicau, pentru unele jucării, reduceri promoționale de preț, fără indicarea datei la care încetează oferta, încălcând astfel prevederile legale privind publicitatea. (Oana I. TOMA)

Articolul precedentCursuri pentru arbitri
Articolul următorDeputatul Marian Enache – 4 amendamente la Legea Bugetului