Aspre sancțiuni pentru firme din domeniul forestier

Verificările efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț la agenți economici din exploatare forestieră s-au finalizat cu amenzi consistente ce au totalizat aproape 270.000 de lei. Acțiunea a avut loc în trimestrele I și IV din acest an, cele mai mari sancțiuni fiind pentru munca la negru. Au avut loc 51 de controale fiind depistate 58 neconformităţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, plus 58 de sancţiuni contravenţionale din care 20 de amenzi ce au totalizat 69.500.

„La 4 angajatori au fost identificate 10 persoane care prestau muncă fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Cuantumul amenzilor aplicate de inspectorii de muncă pentru munca nedeclarată a fost de 200.000 lei”, anunță ITM Neamț.

Aspre sancțiuni pentru firme din domeniul forestierFuncționarii au mai descoperit și alte nereguli între care  primirea la muncă a unor persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă; lucrătorii nu foloseau echipamentul de protecţie; lipsea trusa sanitară de acordare a primului ajutor; unii angajați erau instruiți necorespunzător în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; nu era efectuat controlul medical periodic al salariaților; nu erau realizate semnalizările de securitate şi sănătate în muncă în parchete şi platforme primare.

Acțiunea a avut ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. S-a mai urmărit aplicarea unor măsuri pentru determinarea respectării prevederilor legale de către angajatori din domeniul exploatării forestiere şi prevenirea accidentelor de muncă. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...