– interviu cu profesorul universitar, doctor în ştiinţe matematice, Vasile Postolică
* Domnule profesor, în ignoranţa noastră, cei mai mulţi dintre noi credem că matematica este un obiect de studiu mai greu decât toate celelalte. Cum v-aţi îndrăgostit de ea?
– Matematica a însemnat şi rămâne pentru mine „unicul prieten rece, dar sigur”. E şi titlul primului interviu acordat mass-mediei şi consemnat în onorabilul cotidian ”Ceahlăul”. După şcoala primară efectuată sub îndrumarea mamei mele, când exerciţiile şi problemele de aritmetică le rezolvam cu tatăl meu, am urmat clasele V-VIII la Şcoala nr. 4 din Piatra Neamţ. Profesorii de-atunci, domnul Avădanei şi doamna Iorga m-au iniţiat şi susţinut să devin rezolvitor la Gazeta matematică, ulterior colaborator prin propuneri de probleme, competiţie continuată şi în timpul cursurilor de la liceul”Petru Rareş”.
* Ştiu că sunteţi unul dintre elevii eminenţi ai profesorului Gheorghe Dumitreasa şi aţi luat doctoratul la doar 32 de ani. Cui îi sunteţi dator pentru această ascensiune?
– Lui Dumnezeu, părinţilor mei şi tuturor oamenilor de bine, care m-au înţeles în această pasiune pentru cunoaşterea ştiinţifică. Datorită profesorilor de la universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi şi colaboratorilor de la prestigioase universităţi din ţară şi străinătate, am publicat în Analele universităţii ieşene prima lucrare ştiinţifică în anul 1978, student fiind, am absolvit facultatea şi am realizat doctoratul cu rezultate maxime, dar cel mai mare câştig a fost şansa de a înţelege cultural matematica, cu implicaţiile imediate în civilizaţie, deci nereducerea la exerciţii şi probleme, adică la tehnici de raţionament şi calcul. Cea dintâi accepţiune istorică a matematicii a însemnat „Muzica raţiunii”, urmată de recunoaşterile ulterioare, mondiale, ca „Regină a tuturor ştiinţelor”, respectiv „Fundamentul ştiinţei şi tehnologiei moderne”, cu ultima apreciere ştiinţifică, internaţională, unanimă de „Limbaj universal al ştiinţelor actuale”. În opinia mea, fiecare doctorat înseamnă întâi, o modalitate de a continua o direcţie de studiu care ţi-a plăcut sau pentru care ai fost iniţiat şi pe care doreşti să o urmezi. Recunoaşterea titlului de doctor în orice domeniu al cunoaşterii umane reprezintă, mondial vorbind, o obligaţie ştiinţifică ce se cere permanent onorată.
* Aţi participat în ultimii ani la diferite simpozioane, congrese, alte manifestări în domeniul matematicii. Cum sunt priviţi românii peste hotare?
– Matematicienii români s-au impus şi se menţin datorită seriozităţii şi calităţii prin originalitate a cercetărilor ştiinţifice întreprinse, caracterizate prin rigoare, profunzime, complexitate, amploare şi diversificare. Astfel, se promovează imaginea matematicii abordate şi în România printr-un spirit de echipă deplin.
* De numele dvs. se leagă multe lucrări ştiinţifice de specialitate. Mai este ceva de „descoperit” sau de inventat în ştiinţele matematice?
– După mentorii din universitatea ieşeană, meritul aparţine întâi excepţionalelor personalităţi nemţene care m-au susţinut să reprezint România şi, implicit, judeţul Neamţ pe acest tărâm ştiinţific al matematicii. De aceea repet, la Piatra Neamţ, sunt acasă. Chemarea necunoscutului spre a fi cunoscut curge în fiecare dintre noi, iar matematica se exprimă şi ca o cheie a cunoaşterii, într-o permanentă evoluţie.
* Aţi descoperit, la rândul dvs., studenţi care să aibă talent deosebit pentru analiza matematică, ştiinţa dvs. de bază? Îi ajutaţi, aveţi posibilităţi?
– Pe cei din ţară, i-am susţinut şi-i susţin să devină din studenţi cadre universitare. Pentru studenţii care doresc să-şi continue studiile în străinătate sau chiar să profeseze, acord recomandările binemeritate, solicitate de universităţile externe sau firme.
Vă mulţumesc, ne oprim, deocamdată aici, dar dialogul nostru va continua.
