Important poet, traducător şi academician, Anton Naum are legătură cu judeţul Neamţ doar prin faptul că a fost revizor şcolar în zona Roman şi a avut, cândva, o moşie la Cândeşti. Fiu al unui negustor originar din Macedonia, stabilit în Iaşi, Anton Naum s-a născut în capitala Principatului Moldovei în data de 17 ianuarie 1829. Copilărise în oraşul de pe Bahlui, dar şi în mediul rural învecinat Iaşului, unde părintele său, într-o vreme, luase în arendă mari suprafeţe arabile, creându-şi o foarte îndestulătoare situaţie materială. Micul Anton începuse învăţătura „în casa părintească” cu dascăli angajaţi de familie. După deprinderea scrierii, cititului şi iniţierea în limba franceză a urmat clasele şcolii primare la Iaşi, completate apoi la Academia Mihăileană timp de patru ani cât durau „cursurile” inferior şi cel superior. Cu doi ani mai înainte de Unirea Principatelor Ţara Românească şi Moldova a mers să studieze în Franţa. În Paris a urmat şi absolvit Facultatea de Litere, după care a mai studiat şi la Collège de France, totalizând aproape un deceniu de şcolarizări universitare (nouă ani, n.n.). Revine în oraşul natal, la anul 1865, fiind numit profesor „provizor” la Liceul Central, unde a predat istoria şi limba franceză. Peste trei ani, în 1868, era numit revizor pentru şcolile din districtul Romanului, post pe care l-a părăsit, fiind destituit în anul 1870. După o contestare a motivelor destituirii a revenit ca revizor pentru judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Suceava. Devenise membru al Societăţii Literare din Iaşi, a cărei existenţă a început în anul1863 şi al cărei organ de presă era periodicul “Convorbiri Literare”.
Este de menţionat faptul că „Junimea” şi „Convorbirile literare” au creat cel mai mare şi mai valoros curent literar din cadrul mişcării noastre culturale. La „Convorbiri literare” au debutat şi s-au lansat scriitori care, fără acest periodic junimist ar fi fost posibil de a nu se fi putut afirma niciodată. Între aceştia figurează şi Anton Naum. El a debutat în 1872 (anul primirii sale în societatea respectivă, n.n.) la „Convorbiri literare” cu un grupaj de traduceri din La Fontaine, Lamartine, Victor Hugo, Jean Reboul ş.a. În 1875 a ajuns din nou profesor la Liceul central, însă nu pentru multă vreme. În urma campaniei antijunimiste dusă de ministrul Christian Tell (1807-1884) a fost iarăşi destituit. De abia în anul 1879 a reuşit să revină în învăţământ ca profesor la Şcoala militară din Iaşi, la care a profesat zece ani. Cariera didactică universitară din Iaşi o începuse în anul 1892 ca suplinitor la Catedra de Istoria literaturilor moderne (neolatine) pe durata absenţei profesorului titular Ştefan G.Vârgolici (1843-1897). Acest interimat a durat până în anul 1895. A obţinut titularizarea la Universitatea din Iaşi în 1897, la Catedra de limbă franceză, predând cursuri până în anul 1908 când, la etatea de şaptezeci şi nouă de ani, s-a retras din învăţământ. Pe când funcţionase ca profesor al şcolii pregătitoare a cadrelor militare, în data de 28 martie 1887 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, instituţie a cărei preşedinţie o deţinea reputatul scriitor, economist şi om politic Ion Ghika (1816-1897).
După un „stagiu” de aproape şase ani în care a fost situat pe treapta academică a membrilor corespondenţi, în şedinţa planului academic din 11 martie 1893, tot sub preşedinţia lui Ion Ghika, deţinătorul celui de-al doilea mandat, lui Anton Naum i s-a acordat, în urma votului secret al membrilor titulari ai academiei, fotoliul de academician titular. Opera sa, pe cât de cuprinzătoare pe atât de diversificată, impunea un cuvenit respect autorului şi ca urmare Secţiunea literară din care făcea parte a propus conducerii academice să îi acorde profesorului universitar, academician titular Anton Naum, onoarea de a prezenta în plen un discurs de recepţie. În data de 2 aprilie 1894 a prezentat în şedinţă solemnă discursul intitulat Cuvânt de primire la Academia Română. Cuvenitul răspuns din partea Academiei Române i-a fost dat de către Titu Maiorescu. A activat în cadrul Secţiunii Literare, fiind ales preşedinte al secţiei în perioadele 1896-1898 şi 1909-1910. A tradus pentru prima oară în limba română şi a apărut la Iaşi, în anul 1875, importanta creaţie a poetului francez Nicolas Boileau (1636-1711), Arta poetică, Paris, 1674. Tot ca traducător a reuşit performanţa de a transpune în limba română primul cânt din poemul Mireille (Miréio) al poetului francez de expresie provensală Frédéric Mistral (1830-1914), laureat al premiului Nobel pentru literatură din anul 1904. Pentru această reuşită literară i s-a acordat înalta distincţie „Pana de aur ornată cu briliante” în anul 1887, în cadrul Jocurilor Florale de la Forcalquier (Provence). Ca poet s-a situat pe ideatica meditativă ai căror iniţiatori au fost în poezia română Alexandru Beldiman (1760-1826, Iaşi), Barbu Paris Mumuleanu (1794-1836) şi ieşeanul Vasile Pogor (1833-1906). Îi sunt foarte reuşite creaţiile poetice în care natura este descrisă în momentele ei de linişte fortifiantă şi maiestuoasă, cu accentuate note bucolice. Dar a abordat şi registre satirice în poemul Povestea vulpei, în care este vizibilă influenţa din Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir. A încetat din viaţă la etatea de optzeci şi opt de ani, în 28 august, anul 1917, la Mărăşeşti, şi a fost înmormântat la Cândeşti, în judeţul Neamţ unde avea o moşie. O stradă din cartierul pietrean Mărăţei îi poartă numele.
