Astăzi, 7 martie, în județul Neamț sunt încă 81 de persoane testate pozitiv la coronavirus, din cele 3.288 de cazuri noi în țară. Au fost lucrate sub 20.000 de teste la nivel național: „În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.079 de teste RT-PCR (7.378 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.701 la cerere) și 5.096 de teste rapide antigenice”, potrivit Grupului de Comunicare Strategică .
Rata de infectare a urcat astăzi până la valoarea de 1,43 la mie, numărul total al nemțenilor confirmați infectați ajungând la 14.498.
În spitalele din țară erau internați 9.560 de pacienți pozitivi, dintre care 1.093 în secțiile ATI.
De ieri și până astăzi „au fost raportate 46 de decese (19 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Cluj, Constanța, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.
45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități”.
C.I.