Luni, 27 mai, societatea Troleibuzul SA a pus în circulație alte 20 de autobuze electrice în municipiul reședință de județ.
Ultimele 18 mijloace de transport ecologice urmează să fie aduse în Piatra- Neamț în următoarele 30 de zile.
La sediul societății Troleibuzul a fost marcat momentul printr-o conferință de presă la care au participat directorul Cristian Sauciuc, candidat PSD la Consiliul Local Piatra-Neamț, președintele ADI Urbtrans Dragoș Chitic, președintele Consiliului Județean Neamț Ion Asaftei și vicepreședintele Adrian Păduraru, precum și Adrian Niță în calitate de manager de proiect.
„De astăzi vom circula în Piatra-Neamț cu un transport în proporție de 90% electric, sunt unele zone unde încă nu se poate intra. Astfel se transformă totul în ce ar trebui să fie. Sperăm și o să vedeți că baza se dezvoltă. Deci, transportul public în sfârșit capătă o altă față, cum e și normal”, a declarat directorul companiei de transport, Cristian Sauciuc.
Cele 20 de autobuze noi au costat aproximativ 66 de milioane de lei și fac parte din pachetul de proiecte cu o finanțare de 187 de milioane de lei pentru transportul public în Piatra-Neamț.
Angela Croitoru