aurelian giosanStudenţii din Iaşi sunt consternaţi de crima urmată de incendiere petrecută în campusul Universităţii Alexandru Ioan Cuza şi speră ca ucigaşul să fie prins cât mai repede. Mulţi se tem că nu a părăsit oraşul, stă ascuns pe undeva şi, oricând, poate ataca din nou, cu aceeaşi ferocitate demonstrată deja. Temerile lor sunt confirmate de un anchetator din Neamţ, cu 24 de ani de experinţă la activ, care ne-a declarat: „Tind să cred că autorul are o afecţiune psihică acutizată, pe de o parte de consumul de alcool în exces, iar pe de alta, de sentimentul că a scăpat de controlul părinţilor. Numai aşa se explică multitudinea de lovituri aplicate (studentul basarabean a fost înjunghiat de 20 de ori, cel mai probabil şi după ce murise deja n.r.) şi modul în care a încercat să-şi disimuleze fapta, prin incendiere. În ipoteza că, într-adevăr are o afecţiune psihică, poate nedescoperită până acum, un asemenea individ poate repeta faptele fără să ţină cont de locul în care se află, de numărul victimelor sau de relaţia lui personală cu acestea. Ideal ar fi să fie prins cât mai repede. În cariera mea nu am întânit cazuri de bolnavi psihic care să se sinucidă după o astfel de faptă, din simplul motiv că, dacă este vorba despre schizoizi, de exemplu, ei sunt convinşi că acţionează pentru autoapărare. Cred că multă lume a auzit de cazul unui bărbat care a ucis două fetiţe, convins că omoară nişte câini vagabonzi care vor să-l muşte. Dacă am dreptate, şi aş prefera să nu am, este genul de persoană care se gândeşte doar la sine şi i se pare că orice gest, poate şi unul inofensiv, este o intenţie de agresiune şi atunci reacţionează foarte violent”.

Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, deşi au fost instituite filtre în trafic, iar semnalmentele suspectului au fost transmise tuturor patrulelor de poliţie atât din Iaşi, cât şi din judeţele limitrofe, de ore bune nu se ştie nimic despre Aurelian Giosan, principalul suspect în acest caz.

Articolul precedentVara din noiembrie: temperaturi de 17 grade Celsius!
Articolul următorACTUALIZARE Studentul criminal reţinut de procuror
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

2 COMENTARII

  1. SI cine mama naibii a inchis si usa cu cheia? Tipul misterios? Acum sigur ca e psihopat,ii da arest la domiciliu si lui. Tara de cacat!!! Tu mori si el e liber.

Comentariile sunt închise.