ANSVSA anunță că un produs vândut și în magazine din județul Neamț va fi retras de la raft și trebuie returnat de cei care l-au achiziționat deoarece este contaminat cu o bacterie periculoasă, Listeria monocytogenes. Este vorba de Norven creveți gătiți ulei condimentat, 100 g. Conform listei publicate de ANSVSA produsul este comercializat de Kaufland prin cele două magazine din Piatra Neamț, două din Roman și unul de la Târgu Neamț. Cei care au cumpărat creveți din lotul menționat trebuie să-l returneze de urgență.
FOTO: ANSVSA
(G. S.)