Alegerea viitorului președinte al României are și o dimensiune financiară, mai ales în acest moment, cu puțin înainte de începerea campaniei electorale, în plină perioadă de lansare de candidați și oferte electorale. În ce privește județul Neamț, din punct de vedere organizatoric, Prefectura a fost abilitată să transmită niște informații, ca parte a calendarului de alegeri stabilit național. Printre informații, se regăsesc și cifre și sume de bani.
Bunăoară, nemțenii își vor putea alege candidatul favorit într-una din cele 485 de secții de votare care au fost instituite în tot județul. 485 nu e nici mult, nici puțin, ci, aparent, exact cât trebuie. Spre comparație, la europarlamentarele din luna mai a acestui an, au fost 481 de secții. O comparație mai potrivită ar fi cu prezidențialele din 2009, când în Neamț au fost 565 de secții.
Deși acum sunt mai puține ca atunci, banii alocați sunt mai mulți. Dacă, în 2009, președinții secțiilor de votare și locțiitorii acestora primeau 65 de lei pe zi, iar membrii simpli – 55 de lei, acum, potrivit deciziei Guvernului, un președinte de secție și locțiitorul acestuia primesc 85 de lei pentru fiecare zi plus o diurnă de 10 lei. Se contorizează în dreptul lor 5 zile la primul tur de scrutin și 4 zile la al doilea. Un membru simplu al biroului secției de votare primește 65 de lei pentru fiecare zi petrecută ”la locul faptei”, plus diurnă 10 lei/zi. În cazul lor, se iau în considerare 3 zile pentru primul tur și 2 zile pentru al doilea.
Potrivit Prefecturii Neamț, județului nostru i s-a alocat pentru prezidențiale un buget de 2.866.000 lei, din care 2.236.000 lei reprezintă cheltuieli de personal. 600.000 de lei vor fi cheltuieli materiale, iar 30.000 de lei cheltuieli cu mijloacele fixe.
Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 2 noiembrie. Al doilea tur va fi pe 16. Campania electorală oficială începe vinerea aceasta, pe 3 octombrie. (D. OSTAHIE)