În religia ortodoxă, Sfântul Nicolae este ocrotitor al familiei, de aceea, el intervine în educaţia copiilor.
Nicolae a studiat Sfânta Scriptură, încă de copil fiind ocrotitor al săraci. Rămas orfan de ambii părinţi, a folosit averea rămasă de la părinţii săi pentru a-i ajuta pe cei săraci şi pentru a ridica o biserică.
Nicolae a plecat la o mănăstire pentru a se călugări, însă altele erau planurile lui Dumnezeu pentru el. A avut grijă de fiecare om, sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, copii și văduve.
Tradiția cadourilor de Moș Nicolae a început de la generozitatea de care a dat dovadă în timpul vieţii sale. Seara de 5 spre 6 decembrie este Ajunul de Moș Nicolae. Se spune că Sfântul Nicolae a salvat de la prostituţie trei surori foarte sărace. Tatăl se gândise deja să le împingă spre desfrâu, iar Sfântul Nicolae a auzit povestea şi, în miez de noapte, le-a sărit în ajutor fetelor. A ajuns la casa omului sărman și i-a lăsat o punguță cu bani la fereastră. A doua zi, omul mirat i-a mulțumit lui Dumnezeu și s-a tot întrebat cine este binefăcătorul său. Omul sărman a folosit banii pentru a-și mărita fata cea mare, iar povestea s-a repetat și cu celelalte două fete mai mici. Acestea s-au căsătorit la puţin timp după primirea darurilor de la Moş Nicolae. Legenda sa i-a inspirat pe oameni să îşi ofere daruri.
În noaptea de 5 spre 6 decembrie, cei mici pot primi fie o nuieluşă, dacă nu au fost cuminţi, fie dulciuri şi alte daruri, dacă lemerită. Nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până de Crăciun, înseamnă că sfântul l-a iertat pe cel care a fost lovit cu ea. În tradiţia creştină, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Tradiţia nuieluşei este legată de faptul că el i-ar fi pedepsit pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini.
Se mai spune că Moș Nicolae are cu el o carte, în care trece toate faptele copiilor, bune sau rele. Copiii obraznici primesc nuielușe, cartofi sau cărbuni. Iar cei cuminţi şi harnici primesc fructe, struguri, mere, nuci, covrigi și colăcei cu miere de Moș Nicolae, precum și Episcopul Nicolae le oferea celor mici în timpul vieții sale.
Se mai dăruiesc cărți, lumânări colorate, o pungă cu grâu sau cu orez, simboluri ale sporuri în gospodărie, flori și mai ales busuioc. Cei care își sărbătoresc onomastica trebuie să primească în dar o floare, pentru a avea împliniri, dulciuri și o lumânare decorativă.
Darurile trebuie înfășurate în săculețe de culoare albă sau aurie, apoi se vor pune în cizmulițe sau în pantofi. Tradiția spune că aceste ambalaje de culoare albă și aurie sunt simboluri ale armoniei și, în noaptea Moșului Nicolae, au putere magică.
Angela Croitoru