Declaraţiile fiscale se depun mai devreme în decembrie

Declaraţiile fiscale se depun mai devreme în decembrieDeclarațiile fiscale care au termen de depunere până în data de 25 a fiecărei luni, vor fi transmise mai devreme cu câteva zile, luna aceasta, așa cum reiese din calendarul ANAF. Şi asta motivat de faptul că 25 și 26 decembrie sunt libere legale în care nici fiscul nu lucrează.

Până pe data de 21 decembrie 2022 trebuie depuse următoarele formulare:

  • declarația 100, pentru raportarea lunară a impozitului pe venitul persoanelor fizice (dividende, dobânzi, premii, venituri din jocuri de noroc, venituri din vânzarea de imobile, venituri din pensii, venituri din alte surse și altele), impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți sau alte obligații de plată;
  • declarația 112 , prin care se raportează, de către angajatori, impozitul și contribuțiile sociale aferente veniturilor din salarii;
  • declarația 224, ce trebuie depusă de persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în România, obţin venituri din salarii de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale pentru salariaţii lor şi care nu au încheiat cu angajatorul un acord referitor la obligaţia declarării şi plăţii contribuţiilor sociale;
  • declarația 300(decontul de TVA), ce trebuie depusă de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, și declarația 301 (decontul special de TVA);
  • declarația 307, ce se referă la sumele rezultate din ajustarea, corecția ajustărilor sau regularizarea TVA-ului;
  • declarația 311, ce este folosită de persoanele impozabile cu codul de TVA anulat care efectuează livrări și/sau achiziții/prestări de bunuri/servicii pentru care plata TVA e obligatorie.

Declaraţiile fiscale se depun mai devreme în decembrie

Toate aceste formulare care se depun de obicei până în data de 25 a lunii vor trebui depuse acum până pe 21 decembrie.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...