Câţiva locuitori de pe str. Codrii de Aramă din satul Văratec, comuna Agapia, sunt nemulţumiţi de asfaltul turnat recent pe strada lor. Constructorul, probabil după proiect (cine l-o fi făcut?), a turnat asfalt din belșug, în așa fel încât oamenii nu prea mai pot intra în curți. Cei care au proiectat lucrarea nu s-au gândit că va fi o problemă accesul cu căruțe sau cărucioare, ca să nu mai vorbim de mașini. De ce nu a fost calibrat drumul la clădirile din jur și doar s-a turnat asfalt, este, probabil, o tehnică inginerească specifică. ”Pe strada noastră s-a turnat recent asfalt, dar nu mai putem intra şi ieşi din curţile noastre. Nu ştiu dacă este normal. E îngrozitor ce e aici. Nu mai putem băga maşinile în curte, iar de întors maşina nici nu mai vorbim! Dacă veniţi să vedeţi ce e aici vă cruciţi! E bătaie de joc! Şi nu numai la mine e aşa. Pe partea stângă a drumului, nu e amenajat nimic şi te duci în pârâu, dacă nu eşti atent. Nu au făcut dig, nimic”, ne spune o doamnă care locuieşte pe str. Codrii de Aramă şi care ne-a trimis şi fotografiile.
Contactat telefonic, viceprimarul cu atribuții de primar Mihai Vasiliu – fostul primar a fost scos din funcție de Agenția Națională de Integritate – ne-a explicat: ”Strada este încă în lucru. După ce vom finaliza drumul, se vor face şi accesele pentru curţi şi şanţurile. Se lucrează după proiect. Drumul este în lucru şi ne aflăm în prima fază a lucrării. Nici măcar nu s-a turnat asfaltul. S-a turnat doar covorul de stabilizare. Lucrările nu se opresc aici. Va mai urma un strat de binder şi un strat de uzură, iar drumul va arăta ca şi celelalte drumuri care au fost asfaltate în comună şi care vor avea căi de acces în curţile oamenilor, cu poduri şi şanţuri”.
Cum spunea edilul, oamenii pot sta liniștiți, se mai toarnă asfalt, deci diferența va fi și mai mare. (C.T. STURZU)
Toate asfaltările din Agapia așa arată. E un dezastru total. În unele curți și garaje este imposibil să mai poți intra vreodată cu o mașină sau altceva. Iar de șanturi nici nu mai poate fi vorba. Am văzut la Săcălușești că se toarnă beton doar pentru a se stabiliza asfaltul fără să se facă șanț. Să vrdeți de acum inundații la bieții oameni. Aș zice totuși să vă duceți să faceți un reportaj să se vadă dea binelea dezastrul.
Reportaje aiurea…nu e primul si nici ultimul.Tu ca jurnalist cred ca ar trebui sa iti verifici mai bine informatiile inainte de a le publica.Adica sa iti pui popoul in masina si sa te duci sa vezi la fata locului.Lumea vorbeste in necunostinta de cauza…nu zic mai multe ,nu are rost.Stau si ma intreb de ce mama dracului intotdeauna lumea vede doar jumatatea goala a paharului…
Stimate cititor, articolul are veridicitatea pe care i-o conferă cel puțin trei surse irefutabile – declarația unui localnic, declarația viceprimarului și, incontestabil, fotografiile. În aceste condiții, suntem de acord cu dvs. într-un singur punct: multă lume vorbește în necunoștință de cauză, mai cu seamă prin intermediul comentariilor. Sănătate să aveți!
@Geo
Îți recomand cu căldură o pereche de ochelari cu muuuulte dioptrii și îți mai recomand să îți miști popoul prin acele sate și poate vei constata și tu ceea ce noi știm deja.