AGAPIA CONSILIERI 2016Miercuri, 22 iunie, la ora 15:00 au fost validaţi primarul reales Neculai Nastasă și Consiliul Local al comunei Agapia. La ședința de validare au participat 12 consilieri locali, dintr-un total de 13. Viceprimarul Mihai Vasiliu a fost votat, în unanimitate, chiar dacă, din cei 13 aleși locali, 10 sunt de la PSD și 3 de la PNL. Primarul Neculai Nastasă a declarat că este mulțumit de realegerea viceprimarului propus de grupul PSD și este convins că, împreună, vor face o echipă redutabilă. „În primul rând, vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor comunei Agapia, care ne-au dat votul de încredere și vreau să le reamintesc că voi fi primarul tuturor, inclusiv a celor care nu m-au votat. Voi încerca pe cât posibil să nu-i dezamăgesc și o să fiu în slujba comunității ca și până acum. Avem multe proiecte de realizat, voi depune eforturi, alături de echipa mea să-mi continui proiectele nefinalizate și sperăm ca, în câțiva ani, comuna noastră să fie o comună etalon a județului Neamț. Am încredere în noul legislativ al comunei și sunt sigur că vom colabora foarte bine, astfel încât proiectele inițiate să vină în sprijinul oamenilor și a comunei. Ușa mea va rămâne deschisă, în continuare, pentru toți cetățenii comunei”, ne-a declarat primarul Neculai Nastasă. El a obținut, la alegerile locale din 5 iunie, 1.755 de voturi, față de principalul său contracandidat de la PNL, Vasile Cucoș, care a obținut 422 de voturi. (C.T. STURZU)

Articolul precedentPovestire cu final fericit: Dr. Apostoaie revine la şefia Spitalului Târgu Neamţ
Articolul următorFOTOGRAFII Validare de primar în comuna Taşca
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.