jude ciocan

* condamnat la 6 ani de închisoare, Ilie Filip a atacat sentinţa

Ilie Filip, controversatul administrator al cel puţin la fel de controversatei firme IDAC Export 2000 SRL, a atacat decizia Judecătoriei Târgu Mureş, care l-a condamnat la 6 ani de închisoare cu executare. Dosarul a intrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş şi are primul termen pe 26 noiembrie 2014.

Cunoscută drept una din cele mai serioase ţepe în materie de rambursare de TVA, date în judeţul Neamţ, afacerea IDAC s-a derulat pe mai multe paliere, dar fondul dosarului care a ajuns în instanţă nu făcea referire decât la tranzacţiile cu cherestea, despre care Ilie Filip a refuzat să vorbească atât în anchetă, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti.

Anchetatorii au stabilit, însă, că în perioada iunie 2003-martie 2005, Filip a obţinut rambursări de TVA în valoare de 27.717.132 lei, în baza unor achiziţii şi livrări nereale de mărfuri. Totul a ieşit la iveală după un control al comisarilor de la Garda Financiară Neamţ, care au fost foarte curioşi să vadă documentele contabile privind activitatea de export a societăţii. Nu au avut ocazia să le mai studieze vreodată, pentru că Ilie Filip a declarat că întreaga arhivă s-a făcut scrum, cu tot cu autoturismul în care se afla.

Specialiştii DNA au reuşit, însă, să recupereze nişte date şterse “din cauza unor operaţiuni incorecte” din calculatoarele firmei şi să stabilească valoarea rambusărilor de TVA aferente exporturilor de cherestea care, în fapt, nu s-au făcut niciodată: 36.973.968 lei RON.

După opt ani de la trimiterea în judecată, Ilie Filip a fost condamnat pentru evaziune fiscală, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, cu menţiunea că pentru ultimele trei fapte s-a împlinit termenul special de prescripţie. Aşa că pentru toată ţeapa IDAC, Ilie Filip a primit 5 ani de închisoare, la care s-a adăugat revocarea suspendării unei pedepse mai vechi pentru înşelăciune şi a rezultat o pedeapsă de exact 6 ani. În plus, inculpatul a fost obligat să plătească 37.355.537 lei reprezentând: 27.733.457 lei – TVA – debit, 7.320.010 lei – dobânzi şi 2.302.070 lei – penalităţi. O grămadă de bani pe care este greu de crezut că are de unde să-i achite, după atâţia ani de anchete şi procese, timp în care prietenii lui buni şi prosperi l-au uitat cu totul. În ciuda faptului că, în vremurile lui bune, umbla vorba că Ilie Filip a “aruncat” cu limuzine de lux în mai toată lumea care conta prin Piatra Neamţ. (C. MIRCEA)

Articolul precedentRomanul a primit de la Guvern peste 35 milioane de lei
Articolul următorLa noi sifoanele curge