În perioada 25 octombrie – 1 noiembrie, la Belgrad se desfăşoară unul dintre cele mai importante târguri internaţionale de carte din Europa.
Scriitorul Adrian Alui Gheorghe, prospăt laureat cu premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul „Laika”, va face parte din delegaţia României, alături de Eugen Simion, Ioana Pârvulescu, Răzvan Voncu, Horia Gârbea, dar şi de ministrul culturii, Ionuţ Vulpescu.
Adrian Alui Gheorghe, conform programului, va lansa o culegere de poezie în limba sârbă, „Слава милости” în traducerea Liubiţei Raichici, va participa la un colocviu despre poezia română de azi şi va susţine un recital de poezie.
„E o onoare să particip la un asemenea târg de carte, de tradiţie, să intru în dialog cu publicul dintr-o ţară în care literatura română este foarte iubită. În Serbia poezia românească are un culoar deschis de Nichita Stănescu, de Marin Sorescu, de Petre Stoica, de Ana Blandiana, spiritul sârb şi spiritul românesc se întâlnesc la nivelul sensibilităţii”, a declarat poetul Adrian Alui Gheorghe. (ZCH NEWS)
mai mult calatoriti domnule aag dar de biblioteca cine are grija? de acolo vin doar banutii dvs. fiind plecat cu targurile lansarile evenimentele mai tot timpul… nu credeti ca ati depasit limita bunului simt – mergeti la privati pentru geul acesta de activitati nu stati pe banii contribuabililor in calatorii – sa va aia la buburesti daca sunteti asa de mare dar lasti provincia sa isi faca treaba nu sa chiuliti mereu si mereu de la locul de munca – RUSINE