Admitere liceu 2021: Inflație de locuri libere în a doua etapă, doar 7 elevi nerepartizați în Neamț

Admitere liceu 2021: Inflație de locuri libere în a doua etapă, doar 7 elevi nerepartizați în NeamțSpre deosebire de anul trecut, când au fost tăiate 10 clase de a IX-a în județul Neamț și absolvenții de gimnaziu au avut mari emoții la admitere, anul acesta situația este mult mai simplă.

Pentru astăzi, 6 august, când are loc a doua etapă a repartizării, sunt doar 7 elevi și zeci de locuri neocupate, atât la filiera tehnologică, cât și la cea teoretică și vocațională. „Din cei 11 elevi care nu au fost repartizați după prima etapă, avem astăzi 7 elevi care participă la a doua etapă de admitere. Anul acesta au fost locuri suficiente la clasa a IX-a și foarte puțini candidați nerepartizați, dacă ne raportăm la anul trecut, când au intrat în a doua etapă 243 de elevi”, a declarat Genoveva Irimia, inspector școlar general adjunct. Rezultatele etapei a doua vor fi publicate de Inspectoratul Școlar Neamț în cursul zilei de astăzi.

Urmează etapa soluționării situațiilor speciale pentru elevii cu situații medicale deosebite, elevi gemeni, cei care vor să învețe la o școală mai aproape de casă, cazurile de schimburi de elevi sau pentru corectarea unor erori de transcriere în baza de date informatizată a opțiunilor exprimate de elevi. Etapa se desfășoară în perioada 9-11 august și pentru fiecare situație este nevoie de o cerere tip (disponibilă aici ) și actele doveditoare.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...