Dacă nu cu mult timp în urmă, un cetățean german a avut ghinionul să traverseze județul Neamț exact prin zona Roman, unde ardea o miriște, să fie lovit din spate și să nimerească direct în foc, iată că se poate întâmpla și invers. În ziua de 1 august o miriște a luat foc din cauza unei mașini. S-a întâmplat la Săvinești, unde un autoturism s-a blocat pe marginea unui drum agricol. Șoferul a încercat să forțeze mașina, toba de eșapament s-a încins și a aprins paiele uscate din jur.
”La locul indicat s-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de stins incendii, constatând că ardeau autoturismul şi miriştea de pe terenul vecin drumului”, a precizat locotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. ”Pompierii au stins în scurt timp incendiul, în urma căruia au ars autoturismul, cele 10 păsări din interior, concentratele pentru acestea (100 kilograme) şi mirişte, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp”.
Tot în ziua de 1 august, la scurt timp după ce-a fost anunțat incendiul de la Săvinești, a luat foc o mașină în Piatra-Neamț, pe bulevardul Traian. De data asta autoturismul a scăpat doar cu izolația cablurilor din compertimentul motor distrusă. Pompierii au stabilit drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului supraîncălzirea ambreiajului. (C.M.; FOTO: Facebook)