ACTUALIZARE: Poliţiştii au stabilit că victima avea 53 de ani şi era din localitate. Conducătorul auto este un bărbat de 50 de ani, din Piatra Şoimului. În cauză a fost deschis un dosar penal, pentru ucidere din culpă şi urmează să fie clarificate toate aspectele care ţin de modul în care s-a produs accidentul. Şoferul a fost testat şi nu se afla sub influenţa alcoolului. (C.M.)
******
ŞTIRE INIŢIALĂ: Un bărbat, care a vrut să traverseze neregulamentar drumul naţional Piatra Neamţ-Bacău, a fost accidentat mortal, în această seară (19 decembrie) la Podoleni. O autoutilitară l-a lovit în plin, iar impactul a fost atât de puternic încât victima a fost proiectată câţiva metri.
Echipajul de pe ambulanţa SMURD, care a ajuns la faţa locului, a făcut manevre de resuscitare, dar n-a reuşit să repornească inima bărbatului. Vom reveni cu detalii. (C.M.)