ACTUALIZARE: Un eveniment rutier în care au fost implicate trei vehicule în care se aflau 13 persoane, 8 adulți și 5 copii, a fost anunțat prin apel de tipul e-call. S-a întâmplat pe 3 aprilie, pe strada Ștefan cel Mare din Târgu Neamț, forțele de intervenție și cele de ordine fiind anunțate în jurul orei 11:39. Au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Toate persoanele s-au autoevacuat până la sosirea salvatorilor
„Două femei, în vârstă de 45 de ani și 40 ani și o fetiță de 6 ani au fost asistate de echipajul EPA, dar au refuzat transportul la spital. Un copil de un an a fost evaluat de un echipaj SAJ sosit la locul evenimentului, ulterior fiind transportat la CPU Târgu Neamț pentru monitorizare”, anunță ISU Neamț.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier. Urmează ca polițiștii să stabilească cauzele și condițiile în care a avut loc incidentul nedorit. (G.S.)
*******
ȘTIRE INIȚIALĂ: Astăzi, 3 aprilie, în urmă cu puțin timp, în jurul orei 12:10, trei autoturisme au intrat într-o coliziune în lanț la ieșirea din orașul Târgu-Neamț, spre comuna Timișești, în zona cunoscută drept “La barieră”.
Potrivit primelor informații oferite de IPJ Neamț, prin agent principal Dimitrie Mocanu, ar fi vorba doar despre pagube materiale. La fața locului a ajuns și o ambulanță SAJ, cadrele medicale evaluează câteva persoane care ar fi suferit atacuri de panică.
A.C.