ACTUALIZARE: Polițiștii care au ajuns la locul accidentului au stabilit, pentru început, că o mașină, condusă de un bărbat de 47 de ani, din Arad, care venea dinspre Lacu Roșu a intrat pe contrasens și s-a izbit de un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Bicaz Chei, care a lovit mașina ce venea din spate, condusă de un bărbat de 60 de ani, tot din Bicaz Chei. În urma testării alcoolscopice, s-a stabilit că șoferul din Arad era sub influența alcoolului. (C.I.)
***************
ŞTIRE INIŢIALĂ: O persoană a rămas încarcerată, în urma unui accident rutier, produs pe DN 12, la Bicaz-Chei și anunțat în jurul orei 15:00. Mai multe echipaje de intervenție sunt deja pe drum.
“Apelantul a spus că sunt două persoane în mașină, dintre care una încarcerată. Au plecat cei de la SVSU Bicaz Chei, iar de la Piatra-Neamț este echipajul de descarcerare, un echipaj TIM și un echipaj de la Ambulanță în drum spre locul accidentului”, ne-a declarat slt. Adrian Rotaru, ofițerul de presă al ISU Neamț.
Vom reveni cu amănunte. (C.I.)