Actorul şi regizorul Matei Alexandru în judeţul Neamţ

Născut la Agăş-Bacău, actorul şi regizorul Matei Alexandru s-a aflat în anul 1985 în turneu prin judeţul Neamţ cu două spectacole la care a semnat regia: “Corina“ şi “Funcţionarul de domenii”. Carismaticul artist a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1954 şi de-a lungul celor şase decenii de activitate s-a aflat în preajma unor personalităţi marcante ale teatrului românesc. A decedat la 86 de ani, pe 1ulie 2014, însă în ultimii patru ani de viaţă nu a mai urcat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti din cauza unor probleme de sănătate. (A. MOISE)

“Regia e o mare tentativă pentru orice actor”

“Ce îl poate îndemna pe un actor să devină regizor?

– Regia e o mare tentativă pentru orice actor, izvorând din nevoia de a transmite un mod propriu de gândire şi de expresie artistică. A fi regizor înseamnă să deţii tainele meseriei actoriceşti, dar, mai ales, să descifrezi un text dramatic şi să transmiţi ideile tale «echipei». Pentru mine, cei peste 30 de ani de teatru şi privilegiul de a mă fi aflat în vecinătatea unor personalităţi ca Aura Buzescu, Sică Alexandrescu, Mihai Popescu, Alexandru Finţi, Marcel Anghelescu sau Moni Ghelerter au însemnat tot atâtea şanse de a învăţa. Şi cum în acest domeniu nu se poate pune punct, rămâne să mai învăţ…

Aveţi însă şi alte experienţe artistice nemţene.

– Da, am făcut două filme aici, ambele semnate de concetăţeanul dv., regizorul Gh. Naghi: «Dumbrava Minunată» şi «Ciocolată cu alune». În plus, ca unul care sunt născut «în apropiere», pe Valea Trotuşului, am toate motivele să cred că respirăm acelaşi aer şi împărtăşim aceleaşi bune sentimente faţa de artă şi faţa de munte”. (Constantin Bostan, Ceahlăul, sâmbătă, 13 iulie 1985)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...

„Târgul Meșteșugarilor și Producătorilor Locali”, la Dumbrava Roșie

Un târg dedicat meșteșugarilor și producătorilor locali va avea...

Femeie din Târgu Neamț dată dispărută

Poliția Neamț anunță a început căutările pentru o femeie...

Știre actualizată. FOTO. Accident grav la Bodești – o persoană a rămas încarcerată

Actualizare: „În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a...