Polițiștii ieşeni au organizat şi susţinut, vineri, 11 decembrie, la Centrul de Zi din cartierul Tătăraşi, în colaborare cu Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi şi reprezentanţii E.ON, o acţiune de informare având ca scop reducerea riscului de victimizare în rândul persoanelor în vârstă, tematica activităţii fiind pe linia prevenirii înşelăciunilor, a furturilor, dar şi a implicării în evenimente rutiere (în calitate de pieton), se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Iaşi.

“Poliţiştii de prevenire au structurat informaţiile oferite participanţilor pe mai multe paliere:

  • au fost prezentate cele mai frecvente infracţiuni comise asupra persoanelor vârstnice pe parcursul anului 2015, în special cele de înşelăciune prin metoda «accidentul»;
  • studii de caz pe baza sesizărilor înregistrate în ultimele luni, cu precizări clare privind modul de operare, mijloacele folosite de infractori pentru a fi cât mai credibili şi a produce o puternică tulburare emoţională victimei;
  • reguli clare, punctuale, care trebuie cunoscute şi aplicate de orice persoană pentru a nu deveni victima unui escroc sau a unui infractor care acţionează prin împrietenire;
  • aspecte legate de siguranţa rutieră, cu referire la obligaţia de a respecta regulile de circulaţie în calitate de pieton, fiind precizat şi cuantumul amenzii aplicate în cazul traversărilor neregulamentare”, potrivit comunicatului citat.

Totodată, reprezentantul E.ON a transmis recomandări specifice privind modul de acţiune al angajaţilor instituţiei sale în relaţia cu beneficiarii serviciilor oferite şi a transmis informaţii utile care să conducă la reducerea victimizării cetăţenilor de către falşi angajaţi ai companiilor de utilităţi. La activitate au participat 25 de persoane în vârstă, care au primit materiale promoţionale (sacoşe şi calendare) cu mesajul campaniei “FII PRECAUT, NU TE LĂSA ÎNŞELAT”.

Tot la acest sfârşit de săptămână a fost lansată şi campania „SĂRBĂTORI ÎN SIGURANŢĂ”, care are drept scop prevenirea a infracţionalităţii derulată pe timpul Sărbătorilor de Iarnă. Printre aspectele care vor fi prezentate în perioada imediat următoare de poliţiştii de
prevenire enumerăm: siguranţa copiilor la colindat, regimul legal de folosire al articolelor
pirotehnice, prevenirea furturilor din buzunare, autoturisme, locuinţe, atenţie la
consumul de băuturi alcoolice, conducere pe timp de iarnă, prevenire acte de violenţă,
cumpărături în siguranţă etc. Mai multe amănunte în documentul IPJ Iaşi:

https://zch.ro/wp-content/uploads/2015/12/IPJ-IASI-campanie-SARBATORI-IN-SIGURANTA.pdf

Poliţiştii ieşeni au lansat şi afişul NU LĂSA UN HOŢ SĂ ÎŢI STRICE CRĂCIUNUL, cu sfatul demn de luat în seamă: “Nu orice persoană care te vizitează de Crăciun este bine intenţionată!”

https://zch.ro/wp-content/uploads/2015/12/nu-lasa-un-hot-sa-iti-strice-Craciunul.pdf

(ZCH NEWS)

 

 

Articolul precedentŢigări abandonate de frica poliţiştilor
Articolul următorRecord sinistru: a tăiat 55 de copaci în 5 zile
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.