Salariații din cadrul CFR au declanșat o grevă de avertisment în dimineața de 15 septembrie, acțiunea de protest fiind în intervalul orar 07:00-09:00. Aceasta a fost inițiată de Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane și are drept scop să atragă atenția asupra problemelor din sistem. Chiar dacă CFR Călători a anunțat că nu se raliază la protest, asta nu a însemnat că trenurile nu au avut întârzâieri, fiind afectat atât transportul călători cât și transportul de marfă.
„Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, cea mai mare şi mai reprezentativă organizaţie sindicală a ceferiştilor din România, afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă public că în data de 15 septembrie 2023 va declanşa o grevă de avertisment care are scopul de a atrage atenţia asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce priveşte dialogul social dintre ceferişti şi stat”, au comunicat sindicaliștii potrivit news.ro.
Printre revendicările sindicaliștilor se numără lipsa bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar; lipsa finanţării strategice şi coerente a căii ferate; lipsa de investiții în material rulant de calitate; salarii nemotivante.
(G.S.)
Foto ilustrativă: arhivă