Cod galben de ploi în Neamț și Bacău

Jumătatea de vest a județului Neamț precum și județul Bacău sunt sub atenționare cod galben de furtuni și vijelii. Aceste fenomene sunt așteptate de pe 15 septembrie, de la ora 10:00, până pe 16 septembrie, la ora 06:00.

Cod galben de ploi în Neamț și Bacău„În cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane și local în Muntenia și Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50-60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și izolat de peste 40-50 l/mp”, conform ANM .

Din cauza precipitațiilor temperaturile scad dramatic, cu peste 10 grade față de ziua anterioară. Conform informațiilor de pe siteul ANM, pe 14 septembrie mercurul din termometre a ajuns până la 32 de grade, iar azi nu vor fi mai mult de 20 de grade. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...