O familie din comuna Lozna care abia terminase de renovat casa s-a trezit în această dimineaţă, pe la ora 5,00, în miros de fum şi în troznetul flăcărilor. Ardeau acoperişul casei şi un adăpost de animale aflat în apropiere.
„Primul foc în soba nouă a fost și ultimul pentru o familie din Străteni, comuna Lozna. Acoperișul clădirii renovată recent, dar și un adăpost de animale s-au aprins, în această dimineață, de la coșul de fum neprotejat termic. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că adăpostul de animale și acoperișul clădirii ardeau generalizat, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 100 metri pătrați“, a declarat locotenent Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani.
Pompierii au reuşit să stingă focul, după mai bine de o oră, dar familia este nevoită acum să-şi refacă acoperişul casei, în pragul iernii şi totul din cauza unui coş de fum.
Angela Croitoru