Accidentul din Neamț – preluat direct de șeful Poliției Rutiere

Tragedia rutieră în care și-au pierdut viața 9 bărbați din Neamț, petrecută azi-noapte, a devenit dosar de care se ocupă direct șeful Poliției Rutiere din cadrul IGPR, chestorul de poliție Florentin Brăcea. Acesta este prezent în județul Neamț și în urmă cu puțin timp a făcut câteva declarații, în cadrul conferinței de presă organizată de Prefectura Neamț pe tema accidentului.

Potrivit oficialilor IGPR, microbuzul căzut în Bistrița avea numai trei scaune omologate, în față, iar în spate, unde se transporta marfa, au fost puse bănci de lemn și acolo se aflau șapte din cei 9 bărbați care şi-au pierdut viaţa în accident.

Potrivit Poliţiei Române, din cercetările preliminare s-a stabilit că accidentul s-ar fi produs ca urmare a unei defecţiuni la roata stânga-spate, aceasta desprinzându-se de autovehicul. Autoutilitara era proprietatea şoferului şi are inspecţia tehnică periodică valabilă până pe 23 august 2018. În schimb, a reieșit că bărbatul care se afla la volan avea permis de conducere din 2016 și, de atunci, a adunat 10 sancțiuni contravenționale, în principal pentru depășirea vitezei.

Împrejurările exacte care au condus la deznodământul tragic vor fi cunoscute abia după ce se încheie cercetările polițiștilor.

Până atunci, Prefectura Neamț a anunțat că s-a luat legătura cu primarii localităților de unde erau victimele, s-a mers la familiile acestora și se va acorda sprijin, inclusiv financiar, pentru funeralii, dar nu numai.

Preotul Petru Munteanu, de la Săvinești, a anunțat deja că se va ocupa de înmormântarea celor doi bărbați care erau din comună.

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident grav pe E85, la ieșirea din Roman: două persoane au rămas încarcerate

Actualizare: IPJ Neamț anunță că traficul în zonă se...

Urban Grup Environment SRL- precizări privind stadiul de implementare a noului serviciu de salubrizare

În urma apariției materialului ”Brantner- acuzații către noul operator...

Brantner- acuzații către noul operator de salubritate: ar fi trecut dincolo de prevederile contractului

Brantner SA, actualul operator de salubritate, aduce în discuție...

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de...

Neamț. Verificări rutiere pe DN 2 – E 85 – acțiune tip RELEU

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț intensifică controalele pe unul...

Urban Grup Environment SRL- precizări privind stadiul de implementare a noului serviciu de salubrizare

În urma apariției materialului ”Brantner- acuzații către noul operator...

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de...

Neamț. Verificări rutiere pe DN 2 – E 85 – acțiune tip RELEU

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț intensifică controalele pe unul...

Neamț. 4 persoane rănite în accidente la Roznov și Târgu-Neamț

La începutul săptămânii au avut loc 2 accidente rutiere...