Reîntoarcerea iernii în aprilie a provocat o sumedenie de probleme. Primele sunt legate de copacii încărcați de zăpadă, care au cedat și au căzut pe drumuri. Pompierii au intervenit pentru deblocarea Aleii Tineretului din Piatra Neamț, unde au căzut doi arbori, și a străzii Gheorghe Iacomi, unde a fost doborât un copac. De asemenea, un echipaj ISU s-a deplasat la regiment, pe strada General Dăscălescu, unde un arbore a căzut în curtea unității. Alte echipaje de pompieri au fost solicitate la Pipirig, unde un autocamion a derapat și a blocat drumul.
Cel mai grav eveniment s-a întâmplat, însă, la Turturești, Girov, unde o autoutilitară și un autoturism s-au ciocnit, iar acesta din urmă a luat foc după impact și a ars în totalitate.
”La locul accidentului s-au deplasat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. ”Trei bărbați au fost transportați la spital. Nu aveau arsuri, pentru că au reușit să iasă la timp din mașină, dar aveau alte tipuri de leziuni”.
************
ACTUALIZARE: Polițiștii au stabilit că șoferul autoutilitarei (un tânăr de 26 de ani, din Girov) a pierdut controlul asupra direcției, iar autovehiculul său a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal într-un autoturism, care circula dinspre Piatra Neamț spre Roman. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 62 de ani, din Piatra Neamț. Impactul a dus la rănirea ambilor șoferi, precum și a unui pasager din autoutilitară. Toți trei au suferit traumatisme minore. (C.M.)