Doi tineri din Cândești au avut noroc cu carul și au scăpat cu leziuni minore după ce s-au răsturnat cu mașina în miez de noapte. Autoturismul a ajuns în curtea unei locuințe, iar ocupanții au fost găsiți pe carosabil. Ambii erau atât de beți încât anchetatorii nu au putut afla care din ei era la volan.
Evenimentul rutier a fost anunțat în jurul orei 23:50, polițiștii fiind solicitați pe Drumul Județean 159C, în localitatea Cândești. Din primele cercetări a reieșit că un conducător auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în curtea unui imobil.
“În urma impactului a rezultat rănirea a doi tineri, de 20 și 22 de ani, din Cândești, care au fost identificați pe partea carosabilă, în afara autoturismului. Ambele persoane au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele indicând concentrații de 1,06 respectiv 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a anunțat Poliția Neamț.
A fost deschis dosar penal cu acuze de vătămare corporală din culpă, iar cercetările trebuie să stabilească atât cauzele și condițiile în care a avut loc evenimentul, cât și identificarea șoferului.
(G.S.)