Accident pe fondul ninsorii, o femeie a fost rănită

Un accident, produs pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu zăpadă, a avut loc sâmbătă seara, la ora 22:30, pe strada General Dăscălescu, din Piatra-Neamţ. Un bărbat, de 36 de ani, din Vrancea, care conducea un autoturism în direcţia Bacău – Piatra-Neamţ, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, maşina a ajuns pe contrasens şi a izbit un autoturism, condus de o femeie de 40 de ani, din Zăneşti. Femeia a fost rănită în impact şi transportată, ulterior, la spital. Poliţiştii i-au testat pe ambii şoferi şi au stabilit că niciunul nu se afla sub influenţa alcoolului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Accident pe fondul ninsorii, o femeie a fost rănităRecomandările poliţiştilor

  • Având în vedere condițiile meteo nefavorabile,  polițiștii le recomandă șoferilor  să conducă prudent, fără bruscarea comenzilor vehiculelor.
  • Circulați cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană!
  • De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
  • Folosiți luminile de avarie când încheiați o coloană care opreşte sau încetineşte brusc!
  • Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă!
  • Curăţaţi farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!
  • Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
  • Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, date fiind condițiile meteo şi riscul implicării în evenimente rutiere.
  • Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să utilizeze centura de siguranţă!
  • Pietonilor li se recomandă să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident la Vadu Moldovei – un copil de 5 ani și-a pierdut viața

Un accident de circulație soldat cu decesul unui minor...

123 de noi voluntari „Salvatori din pasiune” s-au alăturat pompierilor nemțeni

Programul „Salvator din pasiune” continuă să atragă în echipa...

„Amendamentul Fritz”, validat de CCR. Ce efecte ar putea avea în Neamț, în cazul primarului din Crăcăoani

Curtea Constituțională a României a declarat constituțional, cu majoritate...