accident mortalUn bărbat de 53 de ani din Girov şi-a pierdut viaţa, în seara de 1 noiembrie, după ce-a fost lovit în plin de un autoturism condus de un şofer de 54 de ani din Piatra-Neamţ. Maşina circula dinspre Roman spre Piatra-Neamţ, iar conducătorul auto n-a văzut la timp atelajul care mergea în faţa sa.

În urma impactului a rezultat decesul unui bărbat de 53 de ani, din Girov care mergea pe drum pe lângă atelajul hipo și rănirea gravă a unui bărbat de 38 de ani, care ducea calul de căpăstru, circulând pe partea carosabilă”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „În urma verificărilor efectuate a reieșit că vehiculul cu tracțiune animală nu era echipat corespunzător pe timp de noapte, iar bărbatul de 38 de ani era sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost și el testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în cauză, sub acuzaţiile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

C. MIRCEA

Articolul precedentComunicat de presă-Gala Sens Civic
Articolul următorŞoferul care făcea drifturi în intersecţie la Roznov a fost arestat
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.