Aseară, 10 septembrie, pe Drumul Național 2 – Europeana 85, în satul Tețcani, comuna Gherăești, o femeie a murit după ce a fost lovită de un autoturism. Potrivit martorilor, aceasta, o localnică în vârstă de 63 de ani, ar fi traversat la o distanță de aproximativ 30 de metri de marcajul pietonal. Ea a fost surprinsă și accidentată mortal de un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din județul Suceava, potrivit informațiilor furnizate de subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Traumatismele suferite în momentul impactului au condus la decesul femeii. Polițiștii rutieri și criminaliștii vor stabili cu exactitate cauzele și condițiile în care a avut loc accidentul, pe parcursul cercetărilor din dosarul penal pentru ucidere din culpă. (Angela Croitoru)