accident carutaUn bătrân de 78 de ani din Roznov a fost rănit grav, sâmbătă, 4 noiembrie, într-un accident petrecut din vina lui. Omul conducea o căruţă şi a ieşit de pe o stradă secundară pe strada Şes, fără să acorde prioritate de dreapta unui autoturism. La volan se afla un tânăr de 29 de ani din Piatra Şoimului, care a fost testat şi a rezultat că avea o concentraţie de alcool în aerul expirat peste limita contravenţiei. Căruţaşul a fost transportat la spital, iar poliţiştii au deschis un dosar penal în cauză atât pentru vătămare corporală din culpă, cât și pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Tot sâmbătă, un bărbat de 53 de ani din Piatra-Neamț a pierdut controlul autoturismului pe care-l conducea pe DN 15, în localitatea Podoleni, și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Şoferul a fost rănit, însă a reuşit să sufle în etilotest, ocazie cu care s-a stabilit că avea o concentraţie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii, care fac permanent acţiuni pentru depistarea şoferilor băuţi, recomandă: „Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie. NU FIŢI VICTIMELE ALCOOLULUI! NU VĂ URCAŢI LA VOLAN ÎN STARE DE EBRIETATE!”. (C.M.)

Articolul precedentFamilie din Barticeşti suspectă de intoxicaţie cu ciuperci! Presupunerile au fost infirmate!
Articolul următorFOTO Rezultate remarcabile ale Ray’s Dance Piatra Neamț la Bucureşti şi Iaşi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.