Actualizare: Polițiștii au stabilit că accidentul a fost provocat de un bărbat de 72 de ani, din Borca, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa spre Poiana Teiului. La un moment dat, șoferul a pătruns pe contrasens, în timp ce efectua un viraj, fără să acorde prioritate unei autoutilitare, conduse de un tânăr de 28 de ani, din Borca. După impact, autoturismul a fost proiectat în altă mașină, parcată în afara carosabilului. Șoferul și soția lui au fost răniți, însă numai femeia a fost transportată la spital, bărbatul refuzând îngrijirile medicale. El este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Știre inițială : Un accident rutier s-a petrecut astăzi, 4 ianuarie, la ora 11, în Farcașa, unde s-au ciocnit două autoturisme, iar o persoană a rămas încarcerată, după cum anunță ISU Neamț. La locul intervenției s-au dus echipaje de la Garda II Poiana Teiului, cu autospeciala de descarcerare și ambulanța SMURD.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, victima, o femeie de 70 de ani, este conștientă.

Vom reveni cu detalii.

Articolul precedentFemeie decedată la spital, după ce a înghiţit formol
Articolul următor10 ani de avantaje fiscale pentru constructori
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.