O femeie de 60 de ani din Republica Moldova şi-a rupt un picior, în seara de 4 august, în timp ce se afla într-o zonă abruptă a traseului, deasupra Cabanei Fântânele. Imediat au fost anunţaţi salvamontiştii, care i-au imobilizat piciorul şi au coborât-o până la ambulanţa care o aştepta.
„Deplasarea a fost destul de greoaie, chiar şi după imobilizarea în atele Spenser, victima acuzând pe toată perioada transportului, dureri mari”, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ.
„Femeia accidentată a fost predată echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă în jurul orei 18”.
Având în vedere că în zilele de 5 şi 6 august, prin tradiţie, foarte multă lume urcă pe Ceahlău, salvamontiştii îi sfătuiesc pe drumeţi să se echipeze corespunzător şi, mai ales, să-şi ia încălţăminte adecvată. De asemenea, cei care au probleme de sănătate e bine să se gândească de două ori înainte de a se încumeta la o asemenea ascensiune.
Pentru copii este indicat să se antreneze cu câteva zile înainte de o astfel de drumeţie, pentru că şi ei pot avea episoade de epuizare. De exemplu, tot în ziua de 4 august, o fetiţă de 12 ani, care se afla în apropierea Cascadei Duruitoarea, a început să acuze dureri de cap şi ameţeli, dar şi-a revenit, iar salvatorii montani au decis că nu este cazul să o coboare din masiv şi să cheme ambulanţa. (C. MIRCEA)