accidentÎn ciuda recomandărilor poliţiştilor şi a condiţiilor meteo evidente, există şoferi care încă n-au înţeles că „iarna nu-i ca vara”. Unul dintre aceştia, un bărbat, de 54 de ani, din Piatra-Neamţ, a provocat un accident grav, în după-amiaza de 8 ianuarie, la Pipirig. Bărbatul conducea un autoturism cu viteză „neadaptată la carosabilul acoperit cu zăpadă” şi, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un autoturism care circula regulamentar. „Urmare a producerii accidentului, un pasager din autoturismul care se deplasa regulamentar a fost rănit grav, iar conducătorul auto care a provocat accidentul a fost rănit ușor”, se arată în comunicatul Biroului de presă al Poliţiei Neamţ. Poliţiştii au întocmit un dosar penal în cauză, pentru vătămare corporală din culpă. Cum avertizările de vreme rea se menţin şi încă ninge viscolit, poliţiştii sfătuiesc conducătorii auto să circule prudent, cu viteză redusă şi fără a efectua manevre bruşte care duc la pierderea controlului asupra autovehiculelor. (C.M.)

Articolul precedentCOD PORTOCALIU de ger în toată Regiunea de Nord-Est
Articolul următorViața în piață pe Cod Portocaliu de ger
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.