Accident grav în Bacău – o mașină de Neamț implicată, un bebeluș de două săptămâni printre victime

Actualizare. Potrivit ultimelor informaţii primite de la inspectorul Măriuca Amariei, purtător de cuvânt al IPJ Bacău, în final au fost şapte victime transportate la spital. Primul autoturism, numere de Neamţ,  era condus de un tânăr de 22 de ani, din Dărmăneşti, Bacău, care, într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul volanului pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 34 de ani, din Dofteana.

Știre inițială. Din primul autoturism au fost transportate la spital cinci victime: şoferul, concubina acestuia şi trei minori, printre care şi bebeluşul de două săptămâni. În cel de-al doilea autoturism au fost răniţi soţia şi fiul de 14 ani ai şoferului şi aceste două victime fiind transportate la spital.

Șapte persoane au fost implicate într-un grav accident de circulaţie produs astăzi, 2 mai, pe la ora 14, după ce două mașini s-au ciocnit, pe DN 12 A, între localităţile Bogata şi Dofteana (judeţul Bacău). Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers, de mai bine de o oră.

Accident grav în Bacău - o mașină de Neamț implicată, un bebeluș de două săptămâni printre victime

Din primele informaţii primite de la faţa locului, potrivit inspectorului Măriuca Amariei de la IPJ Bacău, a avut loc o coliziune între două autoturisme, unul cu numere de înmatriculare din Neamţ şi un altul din Bacău. Una din mașini ar fi intrat pe contrasens. În cele două autoturisme erau şase persoane, trei adulţi şi trei copii.

Accident grav în Bacău - o mașină de Neamț implicată, un bebeluș de două săptămâni printre victime

Iniţial ISU Bacău vorbea despre șaptevictime transportate la spital. Ulterior, IPJ Bacău a transmis că doar un adult, unul dintre şoferi şi doi copii, un bebeluş de numai două săptămâni şi un altul de 14 ani, au fost transportaţi la spital.

La faţa locului au ajuns două echipaje ale pompierilor, unul cu o autospecială de stingere şi un altul de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, una de la Oneşti şi o alta de la Comăneşti.

Poliţiştii rutieri încă nu au finalizat cercetările la faţa locului.

Vom reveni cu detalii.

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

FOTO. Botoșani: Biciclist ucis de un șofer sub influența alcoolului

Un tânăr biciclist a fost accidentat mortal de un...

Suceava. Urmărit național prins după un incident în trafic

Un tânăr de 22 de ani, din localitatea Valea...

Jandarmii nemțeni, prezenți la Piatra lui Crăciun

Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, efectivele Jandarmeriei Neamț...

Tâlhărie la Trifești: suspectul a fost reținut

În Ajun de Moș Nicolae un tânăr de 20...

Video-foto. Moș Nicolae a ajuns la Piatra Neamț

Copiii din Piatra Neamț au fost vizitați vineri seară,...

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae

Sfântul Nicolae s-a născut în jurul anului 280 d.H.,...

Un nou tip de snack inovator, unic în România, produs în Neamț – Gustări spațiale

Un nou tip de snack inovator, unic în România, produs în Neamț – Gustări spațiale