0:00

Deputatul Mugur Cozmanciuc – achitat în dosarul de trafic de influență, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎnalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat astăzi, 2 mai, soluție de achitare în dosarul în care deputatul Mugur Cozmanciuc a fost judecat pentru trafic de influență. Magistrații au motivat soluția prin aceea că „fapta nu există”. Aceeași rezoluție și în cazul lui Vlad Marcoci – judecat pentru cumpărare de influență – și al omului de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean – judecat pentru instigare la cumpărare de influență. Dosarul a fost instrumentat de DNA Bacău și vizează presupuse fapte din perioada noiembrie 2019 privind accesul unei anumite persoane în funcție de conducere la Administrația Națională „Apele Române”. Fost președinte al PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc a renunțat la funcție după ce dosarul a ajuns la instanță.

Sentința de fond nu este definitivă: „I. În temeiul art.396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. a) Cod procedură penală achită inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel… pentru săvârşirea infracţiunii de: – trafic de influenţă, prevăzută la art. 291 alin. 1 din Codul penal cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000, întrucât fapta nu există. II. În temeiul art.396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. a) Cod procedură penală achită inculpatul Marcoci Vlad…pentru săvârşirea infracţiunii de: – cumpărare de influenţă, prevăzută la art. 292 alin. 1 din Codul penal cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000, întrucât fapta nu există. III. În temeiul art.396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. a) Cod procedură penală achită inculpatul Ciufudean Sorin Emanoil … pentru săvârşirea infracţiunii de: – instigare la cumpărare de influenţă, prevăzută la art. 47 Cod penal raportat la art. 292 alin. 1 din Codul penal cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000, întrucât fapta nu există. Cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Marcoci Vlad în sumă de 868 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 mai 2022”, după cum precizează soluția pe scurt a instanței.

Detalii puteți reciti aici .

C.I.

Articolul precedentAccident grav în Bacău – o mașină de Neamț implicată, un bebeluș de două săptămâni printre victime
Articolul următorAproape 500.000 de polițe RCA emise de City Insurance încetează pe 11 mai