Accident grav cu două victime * Şoferul a fost reținut

Un tânăr de 21 de ani din Tîrgu Neamț a fost reținut de polițiști, pentru un accident pe care l-a provocat în noaptea de 22 spre 23 martie, pe DN 15 B, în localitatea Vînători-Neamţ. El conducea un autoturism în direcția Poiana Largului-Tîrgu Neamț, dar a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat într-un podeț din beton, după care a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un gard. Doi tineri, cu vârste de 20 și, respectiv, 23 de ani, pasageri în autoturism au fost accidentați grav. Șoferul a fugit de la locul accidentului, însă a fost găsit în scurt timp de polițiști și testat, stabilindu-se că avea o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Polițiștii au luat măsura reținerii față de tânăr, fiind încarcerat pentru 24 de ore, iar în ziua de 24 martie procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 30 zile”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...