CMI Urban preia oficial Piaţa Centrală * Se renegociază contractele

Piaţa Centrală a fost preluată oficial de CMI Urban Piatra Neamţ, după ce a fost administrată timp de câteva luni de Primăria Piatra Neamţ. Activitatea propriu-zisă va începe de la 1 aprilie. Odată făcută trecerea către Urban (societate care a câştigat prin licitaţie contractul de administrare), urmează încheierea de noi contracte cu cei care îşi doresc în continuare spaţii comerciale în complex. Chiriile se renegociază, iar preţurile de pornire sunt cele minimale trecute în caietul de sarcini, documentul cu care CMI Urban a licitat administrarea pieţei. Noile contracte vor fi încheiate şi vor intra în vigoare tot de la 1 aprilie 2018.

CMI Urban preia oficial Piaţa Centrală * Se renegociază contractele„Am început renegocierea contractelor şi preţurile pentru spaţiile comerciale din piaţă. Acest lucru se va finaliza până la data de întâi aprilie. Actualele contracte încheiate între comercianţi şi Primăria Piatra Neamţ vor fi reziliate şi se vor încheia altele cu societatea Urban. În cursul acestei săptămâni vor veni pe rând să negocieze cei ce deţin boxe în zona de lactate, carne şi peşte. Preţul de pornire este cel menţionat în caietul de sarcini la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată şi nu poate fi modificat timp de 6 luni”, a precizat Ruxandra Bosovici, administrator special al CMI Urban Piatra Neamţ.

CMI Urban preia oficial Piaţa Centrală * Se renegociază contractelePână pe data de 1 aprilie, Piaţa Centrală va fi administrată în continuare de către primărie existând în momentul de față 150 de contracte de închiriere atât pentru tarabe, cât și pentru boxele de la lactate, carne și panificație. „Deocamdată noi administrăm piaţa. Urmeză ca Urbanul să vină începând cu data de întâi aprilie. În momentul de față se fac procedurile necesare pentru refacerea contractelor de închiriere. Pentru că trebuie reziliate contractele cu primăria, trebuie înștiințați comercianții care la rândul lor trebuie să încheie contracte cu Urbanul”, a explicat Rareș Alexandru, administratorul pieței și consilier al primarului Dragoș Chitic.

CMI Urban preia oficial Piaţa Centrală * Se renegociază contracteleAstăzi au mers la renegocieri comercianții care vând lactate și brânzeturi. Părerile în ceea ce privește prețul chiriilor sunt împărțite pentru că diferența dintre tariful licitat înainte de deschiderea pieței nu este foarte mare. „Da, am fost la negociere, dar nu s-a negociat mare lucru. Poate sunt mai câștigați cei care au societăți, care plătesc TVA-ul. Noi nu suntem plătitori de TVA. Practic prin semnarea contractului cu Urbanul nu câștigăm decât o sută de lei față de ce am plătit până acum, iar acest preț pentru chirie nu poate fi modificat decât peste 6 luni. Înainte plăteam puțin peste 1.800 de lei și acum plătim mai puțin cu 100 de lei”, a spus o vânzătoare.

De când a fost deschisă locuitorilor din Piatra Neamţ, Piaţa Centrală a fost administrată de către Primăria Piatra Neamţ, având în vedere faptul că licitaţia prin care CMI Urban a câştigat dreptul de a administra piaţa, a fost contestată. Odată finalizate contestaţiile licitaţiei, Urbanul a avut termen de gândire 60 de zile, pentru a decide dacă preia Piaţa Centrală şi dacă va face faţă cheltuielilor legate de administrarea acesteia. (E.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

Operațiune RELEU a Poliției în Neamț, Bacău și alte 3 județe – radare în cascadă pe DN15

Continuă acțiunile întreprinse de forțele de ordine în week-end,...

Neamț. Accident pe DN15D. Un autoturism a ieșit de pe șosea, șoferul se află în spital!

Duminică, 19 aprilie 2026, în jurul orei 10:00, prin...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...