Un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din Roman, a fost rănit după ce o mașină a derapat pe drum și șoferul n-a mai putut ține direcția. Accidentul s-a produs ieri, la amiază, lângă satul Muncelu de Joc (comuna Valea Ursului), în timp ce bărbatul era lângă un vehicul. În urma accidentului, romașcanul a suferit o fractură de gambă și a fost transportat de un echipaj de ambulanță la Spitalul Municipal Roman, unde a rămas internat.

Polițiștii care au făcut cercetările la locul accidentului au stabilit că în timp ce un bărbat de 39 de ani, din Valea Ursului, conducea autoturismul pe drumul comunal 78, în afara localității, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a acroșat  un bărbat de 67 de ani, din Roman, aflat lângă un vehicul. „Bărbatul rănit a fost transportat la spital, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Cercetările continuă în dosarul penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.

C.I.

Articolul precedentStare de alertă în România se prelungește pntru încă 30 de zile
Articolul următorDirecția de Asistență Socială mobilează pietrenii în sprijinul persoanelor fără adăpost