Un autoturism al cărui șofer se pare că a pierdut controlul volanului, a ajuns cu mașina într-un gard al unei case pe raza localității Tarcău, miercuri, 22 august, în jurul orei 15.00. Din primele cercetări se pare că mai mulți pasageri din mașină au fost răniți însă nu foarte grav.
”De la ISU Neamț s-a deplasat o autospecială de intervenție și o ambulanță, din fericire nici o victimă nu este încarcerată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Adrian Rotaru.
Vom reveni .