Poliţia Rutieră are grija pietonilor

Pe 20 și 21 august, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au acționat pe principale drumuri naționale, europene și județene, pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni, ocazie cu care au fost constatate și aplicate 93 de sancțiuni contravenționale. Totodată au fost reținute 32 permise de conducere pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, pentru nerespectarea regimului legal de viteză sau pentru alte nereguli constatate în trafic. În același timp, s-a dispus reținerea a zece certificate de înmatriculare.

„Cu ocazia activităților desfășurate au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier.  În dimineața zilei de 22 august ora 01.50, lucrătorii Secţiei nr. 14 Poliţie Rurală Urecheni, au depistat pe un bărbat de 18 ani din comuna Urecheni care conducea un autovehicul pe DJ 155B sub influența alcoolului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ziua de  21 august, orele 13.10, un echipaj din cadrul  Secției de Poliție Rurală 7 Sagna, au depistat  pe raza satului Buruienești, comuna Doljești, un minor de 15 ani care conducea un moped neînmatriculat sau înregistrat și fără a poseda permis de conducere. La data de 21 august  în jurul orei 08.20, un echipaj  din cadrul Serviciului Rutier Neamţ, au oprit pentru control pe DN15, în localitatea Dumbrava Roşie, un autoturism condus de către un bărbat de 33 ani din Tașca, care avea numerele de înmatriculare provizorii expirate. În cele trei situații prezentate anterior, polițiștii nemțeni au întocmit dosare penale”, a declarat Robert Costân, purtător de cuvânt al Poliției Neamț. (E.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...