Accident cu trei victime la Podoleni

Un accident de circulație, soldat cu trei victime, a avut loc în această seară, în localitatea Podoleni. S-a întâmplat în jurul orei 20:30.

”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 39 de ani, din Podoleni, conducea un autoturism, pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile”, a anunțat Poliția Neamț.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a altor două persoane de 37, respectiv 44 de ani, pasageri în autoturismul în cauză. Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Polițiștii nemțeni și luptătorii SAS au descins în Suceava într-un dosar de transport ilegal de lemn

Polițiștii nemțeni au descins pe 3 septembrie într-o locație...