Doi tineri şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier care a avut loc în seara de 1 octombrie, pe strada Orizontului din Săbăoani. Autoturismul în care se aflau a ieşit de pe şosea, după o curbă la dreapta, a rulat printr-un şanţ betonat, s-a izbit frontal de un stâlp de iluminat public, şi el din beton, după care s-a răsturnat pe cupolă. La faţa locului s-au dus echipajul de descarcerare, ambulanţe şi echipaje de poliţie rutieră. Pentru şofer, un tânăr de 35 de ani din Roman, nu s-a mai putut face nimic, el fiind declarat decedat pe loc. Pasagerul din dreapta, un alt tânăr de 27 de ani, din Săbăoani, a fost transportat la spital, în stare extrem de gravă, şi a murit ulterior.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele accidentului. Oamenii legii iau în calcul şi posibilitatea ca şoferul, care-şi cumpărase maşina în luna iulie, să nu fi avut experienţă suficientă. Oricum nici el, nici pasagerul nu purtau centurile de siguranţă. După efectuarea necropsiei, se va stabili dacă şoferul consumase alcool. (C.M.)