Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier, petrecut în ziua de 14 septembrie, în localitatea Leghin (comuna Pipirig).
Un tânăr, de 29 de ani, din Hangu, care conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță suficientă față de mașina care-l preceda, a intrat în coliziune cu aceasta, după care a fost proiectat pe sensul opus, unde s-a ciocnit de un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 64 de ani.
Ambii conducători auto și 3 pasageri din autoturismul bărbatului de 64 de ani au fost răniți și transportați la Spitalul Târgu Neamț. În starea cea mai gravă se afla șoferul nevinovat, care avea multiple contuzii, fractură de piramidă nazală și fractură de rotulă. Pasagerul care era pe locul din dreapta față, în vârstă de 68 de ani, a suferit și el multiple fracturi costale și a fost transferat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Două femei, de 62 și 64 de ani, care se aflau pe bancheta din spate, au scăpat doar cu echimoze și plăgi superficiale, iar șoferul de 29 de ani a fost diagnosticat cu excoriații și n-a necesitat spitalizare.
Polițiștii au întocmit un dosar penal în cauză pentru vătămare corporală din culpă. (C.M.)