Inspectorul general Elena Laiu declară că, până în această dimineață, 14 mai 2019, nu a primit nimic oficial de la minister, privind amânarea calendarului de admitere la liceu și școli profesionale. Pe de altă parte, nici planul de școlarizare pentru Neamț nu s-a primit, deși informațiile despre locuri, profiluri și specializări trebuiau să fie publicate din 13 mai.
”Deocamdată, nu am primit nici un ordin de la Ministerul Educației Naționale că s-ar decala procedura de admitere. N-am primit nici planul de școlarizare pentru 2019-2020. Mergem înainte pe calendarul actual, astăzi e ultima zi de înscriere pentru elevii care dau probele de aptitudini, urmează susținerea acestor probe în perioada 15-17 mai”, spune șefa Inspectoratului Școlar Neamț.
Sindicaliștii de la „Spiru Haret” semnalează că, în seara de 13 mai 2019, a fost emis ordinul MEN 3995, care amână cu o lună calendarul actual de admitere la liceu, inclusiv probele de aptitudini. Liderii federației amenință cu protestele, dacă acest ordin nu va fi anulat: ”Ministrul educației, Ecaterina Andronescu, a emis astăzi, 13 mai 2019, Ordinul 3995, prin care schimbă calendarul admiterii în învățământul liceal de stat, cu toate că unele etape ale admiterii sunt deja în desfășurare. Actul normativ nu a fost discutat în prealabil cu niciun partener social. Prin acest document, Ministerul Educației Naționale amână cu circa o lună desfășurarea probelor de aptitudini, care se vor organiza cu doar câteva zile înainte de probele de la Evaluarea națională. De asemenea, prin același act, se amână până la 30 mai a.c. și afișarea locurilor disponibile în licee și școli profesionale, lucru care va afecta grav și mișcarea de personal. Ceea ce a făcut Ministerul Educației este ilegal. Nu poți să-ți bați joc de copii, părinți și cadre didactice. Sunt părinți care astăzi s-au prezentat la centrele de examinare pentru a-și înscrie copiii la probele de aptitudine, sunt inspectorate care au început să organizeze târgurile de oferte educaționale, pe care le-au programat cu luni bune înainte. Însă, unitățile de învățământ nu au aprobate cifrele de școlarizare, pe care, potrivit ordinului dat în această seară, le vor primi de-abia la sfârșitul lunii mai“, se arată în comunicatul federației.
Potrivit ordinului 3995, probele de aptitudini ar urma să se desfășoare în luna iunie: între 5-6 iunie ar fi înscrierea și între 10-12 iunie ar fi susținerea probelor de aptitudini. În noul ordin, afișarea ofertei de școlarizare și tipărirea broșurii cu toate informațiile despre admitere are termenul 30 mai 2019, față de cel actual din 13 mai 2019. Noul calendar prevede ca până la 31 mai să fie transmise aceste broșuri către școlile cu învățământ gimnazial, iar inspectoratul școlar să transmită școlilor lista cu centrele de înscriere și școlile arondate. În actualul calendar, data de 31 mai este ultimul termen pentru ca inspectoratele să transmită MEN broșurile de admitere. În noul calendar, perioada de discuții cu părinții și elevii pe procedura de admitere este mai scurtă, între 3-7 iunie, pe când în calendarul anterior perioada este 20 mai – 7 iunie 2019.
Doar calendarul repartizării computerizate și admiterea în licee nu au fost modificate prin ordinul MEN 3995 https://www.fsespiruharet.ro/wp-content/uploads/2019/05/OMEN_3995.pdf.
(C.I.)