Un bătrânel din Borleşti s-a trezit, în această dimineaţă (24 iulie), cu gândul să scape de păduchii din coteţul găinilor, care se înmulţesc fantastic la vreme de caniculă. A aprins o făclie şi s-a apucat să ardă insectele cuibărite în adăpostul pentru păsări, care se afla în grajd, însă n-a fost atent şi a dat foc construcţiei. Apelul la 112 a fost făcut la ora 6,54, iar la faţa locului s-au dus 11 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ, cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD.
„Până la sosirea pompierilor militari, trei membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Borleşti şi şapte localnici au încercat să localizeze incendiul, folosind găleţi cu apă din pârâul ce trece prin apropierea gospodăriei”, a declarat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
„Cu toate acestea, incendiul, care cuprindea acoperişul unui grajd şi fânul depozitat în acesta, ameninţa să se extindă către locuinţă şi două anexe, toate aflate la mai puţin de 5 metri de zona cuprinsă de flăcări”.
Până la urmă incendiul a fost stins, însă acoperişul casei, în suprafaţă de 80 mp, şi fânul din podul grajdului (3 tone) s-au făcut scrum. Culmea ar fi ca păduchii să fi supravieţuit… (C. MIRCEA)