0:00

Antrenorul Nicolae Manea a murit, ieri dimineață, după o îndelungată suferinţă provocată de cancerul la ficat. Fostul rapidist s-a stins din viaţă la 60 de ani. El a evoluat 19 sezoane pentru Rapid, reuşind să câştige un singur trofeu, în 1975, Cupa României. În turul ediției de campionat 1998-1999 a fost antrenor al Ceahlăului în primele 7 etape, după care a fost înlocuit de Viorel Hizo, fiind numit, ulterior, director general adjunct al clubului Rapid. Cele mai frumoase amintiri cu Nae Manea, pe banca tehnică a Ceahlăului, le are ofițerul de presă al clubului, Gelu Crăcană, consemnate în istoria de 95 de ani a echipei.

”Nae Manea avea o plăcere: să mă bată la table înainte de a ieși la încălzire cu jucătorii. Pe atunci eram magazioner. Îi spuneam mereu că, în cazul în care ne prinde jucând table în magazie, Gheorghe Ștefan, care pe atunci era președintele clubului, ne dă afară pe amândoi, dar mereu îmi răspundea că nu jucăm decât o partidă. Și dintr-o partidă, pe care, de regulă, o pierdea, se făceau 5, iar fotbaliștii făceau singuri încălzirea, lucru ce, evident, a ajuns la urechile președintelui. Gheorghe Ștefan a venit val-vârtej la mine și mi-a spus că nu suportă contractul antrenorului, care era de mii de dolari, pe vremea aceea, ca el să joace table cu mine în magazie. N-au trecut decât 7 etape și Nae Manea și-a reziliat contractul cu Ceahlăul, iar la plecare mi-a zis: Vezi Gelule, că tu urmezi! N-a trecut mult, a venit Viorel Hizo, pe post de antrenor, cu care m-am certat și care m-a dat afară”, își amintește Crăcană, scurta perioadă petrecută de regretatul Nae Manea la Piatra Neamț. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

M. STOIAN

Articolul precedentInterviu cu Andrei MARC, fundaş central la FC Ceahlăul
Articolul următorCJ Neamţ: O conferință de presă plină de gânduri bune