CJ Neamţ: O conferință de presă plină de gânduri bune

* după ce s-a declarat mulțumit de cum colaborează interdisciplinar cu colegii din consiliu și cu instituțiile descentralizate, Constantin Iacoban a pomenit de demisii și schimbări de manageri, apoi a urat sărbători fericite nemțenilor

Președintele interimar al Consiliului Județean Neamț a susținut ieri o conferință de presă, cât formală, cât informală, dar în orice caz plină de gânduri bune din partea sa. Mai întâi a apreciat buna colaborare pe care o are cu angajații instituției – ”Toate departamentele au început să colaboreze”, cu vecinii de la etajul I – ”Instituția Prefectului, prin prefectul Angheluță, s-a arătat foarte apropiată de noi și interesată de activitatea președintelui Consiliului Județean”, cu cei de la instituțiile descentralizate, inclusiv Poliție, ISU, DSP și DSV – ”Care vor fi menținute în priză în această perioadă de iarnă, ca să nu se întâmple necazuri”.

Apoi a anunțat că s-au deblocat niște bani, respectiv s-au tras 10 milioane de lei din creditul contractat de județ pentru acoperirea cheltuielilor cu proiectul pe gunoaie. Parcă preluând discursul predecesorului său, Constantin Iacoban a subliniat cât de important este pentru CJ ”să-și urmeze partea de proiecte. Șansa județului este numai în aceste proiecte. Cei mai ușori bani sunt banii publici. Dacă nu accesăm fonduri europene, vom avea mari probleme cu asigurarea serviciilor regionale”, aici fiind vorba de managementul deșeurilor, de dezvoltarea rețelelor de apă-canalizare etc.

Succint, președintele Iacoban și-a prezentat și intențiile, sub forma unor planuri de viitor: dezvoltarea rețelei de transport ecologic (eventual cu bani europeni, dacă Troleibuzul SA va deveni operator regional, așa cum se dorește, prin cooptarea alături de CJ a comunelor Dumbrava Roșie, Alexandru cel Bun și Gârcina), programe pe sănătate și protecție socială (inclusiv centre integrate și case de tip familial, împreună cu DGASPC), programe pe turism (”Care sunt și în derulare și sunt foarte bune, numai că nu se mediatizează suficient și ar trebui să țină nu numai de prezentarea la târguri de turism, ci și de sprijinirea meșterilor și de valorificarea oportunităților”), deșeuri, apă, proiecte pe Programul Operațional Sectorial etc. ”Nu e ușor și sigur că noi, românii, suntem cunoscuți că finalizăm greu și n-o zic eu, a zis-o Rădulescu-Motru (Constantin Rădulescu-Motru, autorul ”Psihologiei poporului român” – n.r.). Impedimente sunt, dar, cu sprijinul colegilor consilieri, cu sprijinul politic al oamenilor din Neamț și cu un anumit sprijin politic de la București, noi trebuie să poziționăm județul astfel încât să avem acces la fonduri, programe și facilități care se pot rezolva pe plan central”, a declarat Constantin Iacoban.

Șeful CJ Neamț a vorbit și despre strategia de dezvoltare a județului, realizată pentru 2014-2020 cu date aferente anilor 2011-2012, care va trebui, deci, actualizată, măcar pe măsura celor 140.000 de lei plătiți de județ firmei Igloo Architecture.

Pe final, Iacoban a răspuns întrebărilor venite din public, anunțând că va avea o discuție cu colegul său de partid și de consiliu, Gabriel Farcaș, pentru a-i solicita niște explicații apropo de absențele sale motivate de la ședințele de plen – ”O să solicităm o demisie”, precum și că s-au făcut planuri pentru Negulești: infuzie de capital de la societatea Troleibuzul SA și un nou consiliu de administrație care să decidă dacă păstrează actualul manager sau dacă va căuta ”un manager serios, un bun gospodar, care s-o pună în stare de funcționare”, măcar cât să poată fi arătată în lume pentru investiții. ”Trebuie s-o scoatem din marasmă. Nu putem să-i prezentăm cuiva o ruină”.

Acestea fiind zise, Constantin Iacoban, președintele interimar al CJ Neamț, a transmis toate urările călduroase locuitorilor județului Neamț, speranțe într-un an mai bun și ”lipsit de cele care țin de Dumnezeu – calamități, dezastre și nenorociri”. (D. OSTAHIE)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...