Un bărbat, de 41 de ani, din Piatra Neamț a urcat, sâmbătă, pe dealul Cernegura, să culeagă ghebe și a descoperit un cadavru. În jurul orei 15 el a sunat la 112 și a alertat poliția, iar anchetatorii care au ajuns la fața locului au constatat că este vorba de un bărbat, de 42 de ani, din Piatra Neamț. Pe corp nu au fost găsite urme vizibile de violență, iar cadavrul a fost transportat la morgă, pentru necropsie. „În cauză a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă și se așteaptă concluzia medicilor legiști privind cauza exactă a morții”, a precizat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Nu a fost semnalată nici o dispariție, în ultima vreme. (C.I.)